Masa tacerii

O tacere in masa… O tacere cand vorbim cu ceilalti… O tacere cand ne privim si simtim necuvintele iesind prin piele… O tacere simpla… a doi oameni care vorbesc fara a-si spune nimic… O tacere care plange fara lacrimi…
Si cum am inceput sa tacem… De ce a trebuit sa ne ascundem dupa piele cuvintele ce vor sa iasa cu disperare afara. Vremea din noi se duce prea repede ca sa realizam ce cuvinte am fi putut rosti…. ne-am obisnuit cu tacerea, dar nu am gasit linistea. Necuvintele ne lovesc in cerul gurii, ne sfasie buzele, ne rup dintii incercand sa iasa. Dar noi, in accese de masochism, le inghitim impreuna cu sange si bucati de carne din propriul corp. Ne uitam unul la altul ca doi iubiti in impas… Desi nu am nimic cu tine imi inghit cuvintele intr-o tacere ce ma sfasie… Si vad ca si tu simti la fel… Te straduiesti sa imi vorbesti altfel… Te doare, ca si pe mine de alfel. Te doare bucata de necuvant pe care te straduiesti sa o transformi in cuvant. Ma doare vorba ce mi-o reprim si simt aceeasi vorba in spatele buzelor tale, sfasiinu-ti limba. Stiu asta din firicelul de sange ce ti se prelinge in coltul gurii.
Te-am vazut ieri, la metrou. Si tu m-ai vazut. Si iar a inceput sa ne curga sange in coltul gurii. Mi-e frica sa vorbesc. Tac, dar nu e liniste. E dezordine, e un haos pe care nicio teorie nu-l cuprinde. Bucati de litere, bucati de sunete, adunate in semne ce zboara.
Intr-un final, mi-am facut curaj. Ti-am vorbit, dar nu stiu ce ai inteles. Tacere fara liniste. Ne-Liniste. Ne-cuvint. Ne-Cunoastem. Ne-iubim. Cum?
Fara vorba ta. Fara vorbe in noi. Fara vorbe. Simt privirea care tace scurgandu-se pe obrazul tau ca o lacrima nerostita. Te aud de fapt, dar mintea urechea mea refuza sa iti soarba lacrima ce ti se scurge pe langa buze, pe barbie, pe san. As vrea sa ti-o sarut, dar amaraciunea ei ma impinge sa tac in tacerea dimprejur… (Nu faceti liniste, ca nu puteti; faceti doar tacere)… Te imbratisez… cu tacerea mea…. Ploaia trece, se scurge peste fata ta… te tin strans, sa iti apar lacrima. Ploaia trece, rascolind nelinistea. Lacrima ta e inca acolo, pe sanul tau. Ploaia mi-a spalat capul, pacatele, durerile, dar nu mi-a spalat tacerea. Tacere fara liniste. Tremur…
Ma privesti… Nici la tine nu e liniste. E doar tacere continua, care suprima necuvintele. Ma prostesc in fata ta, incercand sa scot macar un cuvant. Cu gura deschisa larg nu reusesc decat sa scot un sir de sunete pe care oricum nu le-am inteles niciunul dintre noi. Iti ridici privirea si deschizi gura. Lacrima de pe sanul tau sta tremura, gata sa pice. Iti trec un deget peste buze, ca nu cumva sa tulburi linistea cristalului amar. Ma impartasesc din lacrima ta, te impartasesti din sangele din coltul gurii mele. Tac… Taci… Tot ce conteaza este o lacrima si o picatura de sange, otravurile care ucid linistea. Sunt tacere, esti tacere… Fara liniste, fara pace… Doar lacrima si sangele, doar eu, doar tu… Doar tacere…

Cripta (preambul)

Mai asteapta-ma o secunda, Olty!
Tu n-ai stare?…
Mai vreau o secunda ascuns intre pereti de granit secat, intre marmura uscata a sarcofagului si singuratatea dimprejur.
Tu esti aici, dar … departe
Tu esti cu Cristina, M, I, MM, G, cu ingerul…esti cu ei in singuratatea voastra
Eu sunt singur…
si incep

Toamna prematura

Mai incercam sa o impac. Ea statea pe patul din colt, cu privirea
pierduta in perete, dar atenta la vorbele ce ieseau din gura mea pe
care le considera minciuni. Dar nu stiam, nu stiam nici eu daca erau
minciuni sau adevar, nu imi puteam da seama daca au vreun sens sau daca
zboara dintr-un eter spre altul, fara a fi intelese vreodata. EA se
uita spre mine, cu ochii plouand picaturi reci in August, anuntand o
toamna prea mohorata pentru anul ce a trecut.
” TU… Olty… Daniel……” Imi rasunau in minte cu ecouri de granit
arhaic. Era EA sau era ALTA? Nu o puteam recunoaste decat dupa ecourile
de granit, si asa prea vagi. Eram EU, eram Daniel, eram Olty? Cine
eram? Cine avea sa-mi raspunda la intrebari stinse, sa dea identitate
sufletului meu?
Ea sta cu ochii pierduti, ploua picaturi reci din ochi si imi sparge
cuvintele de pereti, ca o argila busita de granit. “Ma iubesti?… Ma
mai iubesti?”… “Nu stiu… Spune-mi cine esti? Spune-mi cine sunt?”
Stau si astept raspunsul ascultand doar cantecul ploii reci de toamna
prematura. ^ngerul vine acasa. Ceilalti sunt pierduti, au uitat pana si
de Olty. Si Olty e pierdut. Doar EU stau si ma intreb daca Olty e
acelasi cu Daniel si cu mine… Ea ma iubeste… pe Olty, pe Daniel sau
pe MINE?

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!